Chiesi semnează Carta Diversității din România

Daniela Mutu, General Manager Chiesi Romania, a declarat:

„La Chiesi, considerăm că diversitatea și incluziunea nu sunt doar simple valori; ele sunt esențiale pentru misiunea noastră. Ne mândrim cu faptul că suntem o organizație incluzivă și diversă, dedicată creării unui mediu în care toți angajații și colaboratorii noștri se simt respectați și valorizați. Suntem convinși că diversitatea este o forță care îmbogățește experiența noastră și ne ajută să oferim îngrijire de cea mai bună calitate.

Ne angajăm să ascultăm și să înțelegem nevoile unice ale fiecărui angajat si colaborator indiferent de fundalul lor cultural, etnic sau social. De asemenea, ne străduim să construim o echipă diversificată, care reflectă comunitatea pe care o deservim, promovând astfel un mediu de lucru în care ideile și perspectivele diferite sunt apreciate.

Promovăm echitatea prin politici și practici care asigură tratament corect și oportunități egale pentru toți angajații noștri.

Prin inițiativele noastre de incluziune și diversitate, ne propunem să creăm un spațiu sigur și deschis, în care fiecare persoană are oportunitatea de a contribui și de a se dezvolta. Astfel, ne asigurăm că atât colaboratorii, cât și angajații noștri se simt parte dintr-o comunitate unită și sprijinită. Credem că un mediu de lucru sănătos și colaborativ este esențial pentru succesul nostru comun.

Semnarea Cartei Diversității reprezintă un pas semnificativ în angajamentul nostru continuu de a promova incluziunea și diversitatea în cadrul organizației noastre și în comunitatea mai largă.

Aderarea la Carta Diversității nu numai că ne întărește acest angajament dar ne face și responsabili pentru a continua să facem progrese semnificative. Recunoaștem că perspectivele diverse stimulează inovația și ne îmbunătățesc capacitatea de a ne servi colaboratoriii și comunitățile în mod eficient.

Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu alte organizații care împărtășesc viziunea noastră și să lucrăm împreună pentru a promova o cultură a respectului, înțelegerii și oportunităților pentru toți. Împreună, putem avea un impact pozitiv și putem susține importanța diversității în fiecare aspect al activității noastre.”

Despre Chiesi

Chiesi este un grup internațional cu sediul în Parma, Italia, cu o experiență de peste 85 de ani în sectorul farmaceutic. Compania este orientată spre cercetarea, dezvoltarea, producția și comercializarea de medicamente inovatoare în trei arii terapeutice: AIR - destinate afecțiunilor respiratorii la adulți și copii, RARE - destinate afecțiunilor rare, și CARE - destinate îngrijirilor speciale. Suntem pasionați, solidari, și reprezentăm o familie globală cu peste 6.000 de angajați și 29 de afiliați, care are un impact real asupra vieții oamenilor din peste 90 de țări din întreaga lume. Suntem printre primele 50 de companii farmaceutice din lume, având o cifră de afaceri de peste 3 miliarde de euro anual.

Regândim continuu limitele modului tradițional în care sunt realizate produsele farmaceutice și de aceea am implementat un model nou de business care are impact pozitiv asupra oamenilor, mediului și comunităților. În semn de recunoaștere a celor mai înalte standarde de performanță socială și de mediu pe care le avem, am devenit în 2019 primul grup farmaceutic global care a primit certificarea B Corp.

Înființată în 2008, Chiesi România este un afiliat al Chiesi Pharmaceuticals GmbH, cu sediul in Viena. Chiesi România asigură servicii de asistenţă de marketing pentru medicamentele şi dispozitivele medicale din portofoliul Chiesi Group, cu accent pe medicamentele eliberate pe bază de prescripţie medicală, din ariile terapeutice ale grupului, incluzând afecțiuni ale aparatului respirator, neonatologie și boli rare.

Carta Diversității din România este o inițiativă care adună laolaltă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în domeniul managementului diversității. Carta reunește la aceeași masă 249 de semnatari, acoperind cca 315.000 de angajați din companii, instituții publice și ONG-uri, care și-au asumat public principiile Cartei, astfel încât diversitatea, egalitatea de șanse și includerea socială să devină valori recunoscute și respectate în România. Sub auspiciile Cartei au avut loc inițiative diverse, cum ar fi schimburi de experiență, ateliere, dezbateri, grupuri de lucru, programe de formare și mentorat, proiecte editoriale și de cercetare, în cadrul cărora au fost analizate, dezbătute și diseminate practici și politici organizaționale de management al diversităţii. Din 2021, în mai, Carta și semnatarii săi sărbătoresc Luna Europeană a Diversități pentru a promova diversitatea la locul de muncă și în societate. Mai multe informații la: www.cartadiversitatii.ro