NN România susține diversitatea, incluziunea și egalitatea de șanse și aplică permanent aceste principii în tot ceea ce face, cu angajamente susținute atât în interiorul echipei, cât și în comunitățile din care face parte. Pentru a-și duce misiunea și mai departe, NN semnează Carta Diversității și se alătură celor 14500 de semnatari din Uniunea Europeană.
„Sunt extrem de mândru că semnăm Carta Diversităţii şi aderăm astfel unei comunităţi cu o misiune comună în protejarea și dezvoltarea diversității în organizațiile din România. La NN, oamenii sunt dintotdeauna pe primul loc și, de 25 de ani de când suntem prezenți pe piața din România, promovăm principiile diversității, incluziunii, nediscriminării și egalității de șanse. Abordarea noastră cu privire la diversitate este simplă: oricine este binevenit. Împreună, construim un mediu de lucru în care există grijă, mândrie și apartenență care depășesc orice rol, departament, limbă și țară și în care toți oamenii sunt acceptați și respectați”, spune Gerke Witteveen, CFO NN România.
„Diversitatea și Incluziunea sunt extrem de importante pentru noi, pentru că avem convingerea că ideile, perspectivele și mediile diferite din care provenim sunt cele care creează cultura NN, o cultură internă puternică și inovatoare. Acest lucru ne permite să-i înțelegem mai bine pe cei din jurul nostru, să continuăm să oferim produse relevante pentru clienții noștri și să îi ajutăm astfel să aibă grijă de ceea ce contează cel mai mult pentru ei”, adaugă Andreea Pipernea, CEO NN Pensii.
Lansată în aprilie 2018, Carta Diversității din România urmează modelele din alte state europene și are la bază un set de principii generale, asumate voluntar de către semnatari cu scopul de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse la locul de muncă. Carta susține semnatarii să pună în aplicare sau să-și extindă angajamentul în managementul diversității dincolo de rigorile și obligațiile legale.
România este a 21-a ţară în Europa cu o Carta a Diversităţii, numărând până în prezent 170 de semnatari – companii, IMM-uri, ONG-uri, instituții publice, asociații patronale, asociații de business, instituții academice etc., reprezentând mai mult de 220.000 de angajați. Proiectul reprezintă o excelentă platformă colaborativă de dezbatere în jurul managementului diversității, facilitând accesul la resurse și bune practici.
În Europa, Carta Diversității reunește astăzi peste 14.500 de semnatari din 26 state membre, care și-au asumat principiile Cartei la nivel național. Peste 17 milioane de angajați beneficiază deja de angajamentul voluntar al companiilor și instituțiilor publice semnatare.
NN este prima companie internațională de asigurări de viață care a intrat pe piața din România, în 1997, iar de 14 ani activează și pe segmentul pensiilor private, fiind lider pe piețele de profil. Totodată, NN s-a extins în ultimii ani în România și pe segmentele asigurărilor de sănătate și de locuință. În prezent, NN are aproape 2.000 de angajați și consultanți financiari și susține peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei.