“Suntem onorați să devenim parte a unei comunități ale cărei principii de egalitate de sanse și diversitate sunt congruente cu cele ale Asirom, iar aderarea la Carta Diversitătii nu face decat să consolideze dedicarea noastră în promovarea acestor valori.
Dorim să mulțumim pe această cale inițiatorilor demersului și sperăm ca impreună să reusim să construim o societate incluzivă și deschisă vizavi de toți cetățenii săi. Ne face o deosebită plăcere ca în anul în care Asirom implinește 30 de ani să avem această oportunitate de a susține activ misiunea Cartei Diversității”, a declarat Cristian Ionescu, CEO Asirom.
Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piață, cu experiență de peste 30 de ani în România. Compania are o rețea națională de 140 de agenții, peste 1.300 de agenți activi și numeroși parteneri externi.
Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experiență în domeniul financiar și lider pe piața asigurărilor, atât în Austria, cât și în Europa Centrală și de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 30 de țări și are peste 25.000 de angajați. Grupul are cel mai bun rating în indicele ATX pe piața bursieră austriacă și este, de asemenea, listat la Bursa de Valori din Praga. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.asirom.ro
Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta Diversității reunește la aceeași masă 127 de semnatari, acoperind cca. 182.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei.