Cartele Diversității din Cipru, România, Grecia, Bulgaria și Lituania își unesc forțele pentru a promova comunicarea incluzivă în mediul corporativ

Proiectul NICE (Comunicare Neutră și Incluzivă în Mediul Corporativ), co-finanțat de Comisia Europeană prin programul The Citizens, Equality, Rights and Value (CERV), se va desfășura pe parcursul a doi ani, aducând laolaltă expertize și grupuri cointeresate dintre cele mai diverse.  

Cel mai important rezultat al proiectului constă în dezvoltarea unor resurse și activități conexe în sprijinul semnatarilor din cele cinci țări, contribuind semnificativ la dobândirea unor cunoștințe și competențe practice în rândul acestora, strategizarea acțiunilor de management al diversității, accelerarea incluziunii și promovarea diversității în organizațiile semnatare.

Programul va fi construit ținând cont de nevoile concrete ale semnatarilor, dar și de provocările cu care aceștia se confruntă în eforturile lor de a construi un mediu incluziv și tolerant.

„Semnatarii noștri au nevoie de experiențe de învățare în formate adecvate pentru a avansa agenda D&I în cadrul organizațiilor lor. În egală măsură, au nevoie de inspirație din partea altor organizații care se confruntă cu provocări similare”, consideră inițiatorii.  

Proiectul își propune să contribuie substanțial la asigurarea unui nivel mai bun de pregătire și înțelegere a semnatarilor în ceea ce privește principiul nediscriminării, respectarea drepturilor omului, egalitatea de șanse, managementul diversității, prin activități specifice de cercetare, formare și schimb de bune practici.


Despre inițiatori

Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta are în prezent 195 de semnatari, acoperind circa 260.000 de angajați care și-au asumat public principiile acesteia. Sub auspiciile Cartei s-au desfășurat schimburi de experiență, dezbateri și programe de formare și mentorat. Din 2021, Carta și semnatarii săi sărbătoresc Luna Europeană a Diversității pentru a promova valorile diversității și incluziunii la locul de muncă și în societate. Mai multe informații la https://www.cartadiversitatii.ro

Centrul pentru Inovare Socială (CSI)/ Carta Diversității din Cipru este o organizație care promovează inovația socială. Echipa CSI este compusă din 40 de cercetători, formatori, antreprenori sociali, manageri de proiect și specialiști în tehnologia informației. CSI coordonează, de asemenea, Carta Diversității din Cipru, lansată oficial în mai 2020, și care reunește în prezent 90 de semnatari.

Carta Diversității din Grecia a fost fondată în 2019 de către organizația KEAN cu scopul de a contribui substanțial la promovarea unui mediu de lucru divers și incluziv în organizațiile elene. Carta este susținută de Secretariatul General pentru Egalitate de Gen al Ministerului de Interne, de Consiliul Economic și Social al Greciei, de Federația Municipalităților din Grecia și de Federația Companiilor Elene. Până în prezent, aproximativ 250 de organizații private și publice cu peste 50.000 de angajați au semnat Carta. Detalii la: https://diversity-charter.gr/

Carta Diversității din Bulgaria a fost lansată în septembrie 2020 și este o inițiativă comună a Forumului Liderilor de Afaceri din Bulgaria (BBLF) și a Centrului pentru Studiul Democrației (CSD). În prezent, Carta are peste 50 de semnatari, majoritatea companii private care se angajează să combată discriminarea și să îmbrățișeze diversitatea, egalitatea de șanse și incluziunea socială. Detalii la www.diverse-bg.eu

Carta Diversității din Lituania are o expertiză vastă în domeniul diversității și incluziunii și reunește organizații care se angajează să promoveze managementul diversității. Carta a fost semnată și asumată de 23 de organizații publice, private și non-profit care angajează împreună peste 14.000 de persoane. Detalii la: https://diversity.lt/

 

Contact:

Dana Oancea

Project Manager

Carta Diversității din România

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.