Marius Costache, CEO GreenWEEE, a declarat:
Ne alăturăm cu bucurie proiectului Carta Diversității, consolidând astfel angajamentul companiei față de principiile diversității, incluziunii și egalității de șase. Suntem o companie care încurajează libertatea de expresie și pune preț pe experiențele diferite ale angajaților, fiind conștienți că o cultură incluzivă stă la baza unei companii solide.
Ne-am angajat să fim un lider responsabil în industria reciclării și să extragem cât mai multă valoare din deșeurile de echipamente electrice și electronice, punând mediul înconjurător și oamenii pe primul loc. Personalul GreenWEEE provine din medii diferite, având experiențe, abilități și nevoi diferite, iar rolul nostru a fost să îmbrățișăm această diversitate și să creăm un mediu de lucru echitabil, în care fiecare om să se simtă respectat și să știe că are posibilitatea să se dezvolte odată cu compania.
GreenWEEE este parte din Green Group, un important jucător european în economia circulară, ce promovează principiile incluziunii, diversității și egalității de șanse, atât în raport cu angajații, cât și prin relațiile cultivate ca membri ai diverselor comunități și în relațiile de business, ca actori economici. Semnarea Cartei Diversității este o componentă importantă dintr-o strategie mai amplă de integrare a sustenabilității ca practică de business la nivelul întregului grup.
Mai multe despre angajamentul pentru diversitate și incluziune socială a grupului aici: Policy - Green Group (green-group-europe.com)
Despre Green Group
Cel mai mare grup integrat de reciclare a deșeurilor din Europa de Est și un important jucător în economia circulară.
Cu investiții în valoare de 170 milioane EUR și cu o capacitate instalată de reciclare și producție de peste 460.000 tone anual, Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor valoroase provenite din deșeuri. Din familia Green Group fac parte: Green WEEE (lider de piaţă în tratarea şi reciclarea DEEE-urilor), Green Tech (cel mai mare procesator european pentru deşeuri PET), Green Fiber International (lider european in producţia de fibră sintetică), Green Glass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deşeurilor de sticlă), Eltex Recycling (furnizor integrat de servicii de management al deşeurilor), cât și Green Resources Management (implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru deșeurile de ambalaje). Mai multe pe: https://www.green-group-europe.com/ro.
Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta Diversității reunește la aceeași masă 158 de semnatari, acoperind cca. 215.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei. Detalii despre aderare și programele Cartei la https://www.cartadiversitatii.ro/