Universitatea Politehnică Timișoara a semnat Carta Diversității

„Universitatea Politehnica Timișoara reprezintă de un secol un pol al inovației pentru vestul țării și continuă să ducă mai departe această tradiție. Fiind o universitate tehnică, are la bază dezvoltarea tehnologiei pentru progresul societății, iar în ceea ce privește tehnologia, aceasta nu face diferențe de gen, rasă, cultură, religie, etnie, naționalitate, personalitate sau orice alte trăsături care conferă unicitate fiecăruia dintre noi. Tot în acest fel, pentru Universitatea Politehnica Timișoara valorizarea și recunoașterea potențialului fiecărei persoane în parte este și va rămâne o prioritate.

Suntem în egală măsură mândri și bucuroși să fim prima universitate din România care semnează Carta Diversității și avem convingerea că astfel de inițiative vor duce la dezvoltarea unei societăți mai echitabile și mai favorabile incluziunii. Astfel, ne aliniem și ducem mai departe spiritul Timișoarei, acela de toleranță în diversitate. Timișoara a fost și continuă să fie un spațiu multicultural, al incluziunii, unde diversitatea a fost întotdeauna sprijinită și celebrată, sub toate formele ei.

Credem cu tărie că viitorul omenirii se bazează pe diversitate și de aceea, încurajăm și alte universități să se alinieze acestor valori fundamentale, care stau la baza unei lumi incluzive și sigure pentru noi toți”, a declarat Conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, Rectorul Universității Politehnica Timișoara.

 

Despre Universitatea Politehnica Timișoara

Înfiinţată în anul 1920, la scurt timp după unirea teritoriilor româneşti, într-un context european marcat de redefinirea statală şi tarele primului război mondial, Şcoala Politehnică din Timişoara – cum s-a numit la început – a constituit răspunsul pentru una din cerinţele formulate de societatea românească a vremii, şi anume formarea de ingineri. 

Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi.

În spiritul tradiţiei, misiunea Universităţii Politehnica Timişoara constă în satisfacerea cerinţelor de competenţă ale mediului societal, prin asigurarea formării profesionale superioare, de nivel universitar şi postuniversitar. Purtătoare de valori fundamentale, misiunea reflectă, totodată, preocuparea pentru viitorul societăţii, prin trasarea direcţiilor de dezvoltare a acesteia în plan local, regional, naţional, internaţional.

Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta Diversității reunește la aceeași masă 144 de semnatari, acoperind cca. 190.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei. Detalii la https://www.cartadiversitatii.ro/