Centrul Step by Step semnează Carta Diversității din România

“Semnarea Cartei Diversității din România este un demers firesc, menit să adauge noi energii programelor educaționale și de dezvoltare sustenabilă pe care le desfășurăm, un eveniment care sărbătorește cei 25 de ani în care Centrul Step by Step a insuflat câtorva zeci de generații de copii valorile diversității și incluziunii, prin principiile care fundamentează Alternativa Educațională Step by Step.

Centrul Step by Step pune în primul plan respectarea diversității, egalitatea de șanse, aprecierea pentru individualitatea fiecărui copil și promovează principiile democratice în educația și îngrijirea copilului. Eforturile echipei noastre sunt centralizate către dezvoltarea de comunități profesionale care pot transforma procesul educațional și valorizează inteligența și potențialul fiecărui copil.

Credem cu tărie că EDUCAȚIA TIMPURIE ESTE IUBIRE și considerăm că este mai important ca oricând ca societatea să înțeleagă că spiritul diversității, toleranței și acceptării este acea valoare care, insuflată din primii ani de viață, va contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor și le va da forța pentru un parcurs de succes în viață. Neuroștiințele au demonstrat că experiențele timpurii din viață construiesc arhitectura creierului, iar arhitectura creierului afectează comportamentul și învățarea, iar pe termen lung sănătatea fizică și mentală. Avem convingerea că inteligența, talentul sau abilitățile naturale excepționale nu sunt apanajul copiilor născuți în anumite regiuni geografice sau economice și acționăm astfel încât toți copiii să aibă acces la educație modernă, bazată pe principii care permit dezvoltarea personală și pregătesc individul pentru exigențele unei societății în permanentă schimbare.”

Carmen Lică, Director Executiv Centrul Step by Step


Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională este o organizație non-profit care promovează principiile educației timpurii de calitate și derulează proiecte pentru modernizarea educației și dezvoltare comunitară sustenabilă, proiecte menite să pregătească noile generații pentru confruntarea cu cea de-a IV-a Revoluție Industrială.

Centrul Step by Step este membru fondator al Asociației Internaționale Step by Step (ISSA), organizație neguvernamentală care dezvoltă programe în domeniul educației și este deținătorul exclusiv al metodologiei elvețiene Primokiz pentru dezvoltarea comunităților locale.

Din 1994, în parteneriat cu Ministerul Educației, Centrul Step by Step implementează Alternativa Educațională Step by Step, aplicată gratuit în grădinițe și școli publice din aproape o sută de orașe ale României. Prin integrarea în sistemul Step by Step, până în prezent, peste un milion de copii s-au bucurat de un start bun în viață.

Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta Diversității reunește la aceeași masă 125 de semnatari, acoperind cca. 181.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei.