Casa Corpului Didactic Buzău semnează Carta Diversităţii

Existența diversității, manifestarea ei în toate planurile vieții fac posibil progresul social, profesional, personal și spiritual. Întotdeauna este loc de mai bine, mereu mai este ceva de învățat.
A accepta diferențele dintre oameni, dar a și recunoaște unicitatea și valoarea fiecărui individ în parte reprezintă primul pas către cunoaștere și evoluție.


Toleranța, acceptarea, recunoașterea diversității sunt comportamente ce trebuie învățate de pe băncile școlii, de aceea noi, ca instituție de formare a cadrelor didactice, vom promova diversitatea și incluziunea socială, astfel încât școala să dea lumii în care trăim cetățeni mai buni, mai responsabili.
În calitate de semnatar al Cartei Diversității, voi face tot posibilul să îmi aduc contribuția la schimbarea în bine a societății românești.

Prof. VASILE ION, Director al Casei Corpului Didactic Buzău