Respectul pentru diversitate trebuie să fie parte integrantă a unui sistem care funcționează, pentru că diversitate înseamnă perspectivă, iar perspectiva oferă posibilitatea de a asculta, de a alege, de a lua în considerare, de a împărtăși, de a evalua și a evolua, în egală măsură.
Diversitatea aduce plusvaloare, suprapunând idei și culturi, în efortul de a atinge performanța în orice latură a vieții sociale.
Prin gestul solidar de a semna Carta, deschidem un drum instituțiilor și autorităților publice spre un angajament ferm de grijă și respect pentru om.
Recunoscând particularitatea și nevoia diferențiată a fiecărui angajat, entitățile publice își demonstrează astfel capacitatea de a deservi o comunitate cu nevoi specifice. Pentru că, nu trebuie să uităm, datoria noastră, a tuturor reprezentanților administrației, este aceea de a întări încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
Mă bucur să fiu parte a unui demers novator și mă simt onorat să susțin și să promovez respectul pentru diversitate!
Vasile - Felix COZMA, președinte Agenția Națională a Funcționarilor Publici