Managementul diversității în organizații - realități, practici și deziderate

Astăzi a avut loc la sediul British Council prima dezbatere cu și pentru semnatarii Cartei Diversității din România, moderată de Irina Costache, expert diversitate la Ambasada Marii Britanii, și Eugen Crai, Ambasador al Cartei Diversității.

În deschidere au vorbit reprezentanții consorțiului care au inițiat Carta Diversității în România: Dana Oancea, Președinte, Fundația Forum for International Communications; Nina Cugler, Președinte, Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 și Vasile-Felix Cozma, Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Tot în deschidere a vorbit și Dl Ilie Dincă, Secretar de Stat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acesta afirmând că este mare nevoie de o infuzie de diversitate în orice organizație din România.

Evenimentul a continuat cu o incitantă prelegere susținută de Dr. Fiona Bartels-Ellis, Head of Equal Opportunity and Diversity, British Council, invitată specială în cadrul acestui eveniment. Fiona a pledat în discursul sau pentru rolul strategic al programelor de D&I și a vorbit foarte aplicat despre miza programelor de diversitate și incluziune în organizații, despre aliați și parteneri, despre importanța măsurării succesului în programele de D&I. Fiona a expus și câteva din instrumentele pe care companiile și organizațiile le pot folosi în munca lor, de la stabilirea unor obiective și indicatori cuantificabili până la măsurarea succesului programelor de diversitate și incluziune.

Prelegerea Fionei a fost urmată de un panel interactiv care a prilejuit expunerea unor bune practici de D&I în companii. Au contribuit cu exemple concrete Roxana Cîlțea, Head of HR Sanofi Romania și Moldova; Amalia Fodor, Director Executiv Fundația Orange; Carlo Albini, Head of HR, Enel Romania; Eduard Drăghici, Coordonator Employer Branding, Carrefour Romania; Petra-Iuliana Pintilei, expert dizabilitate, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi; Gabriella Pacso, Europe Offerings Leader, Marketing Services Center Europe/ MEA; Elisa Bunea, Ambasador D&I pentru Europa, Genpact; Irina Mînzala, Talent Acquisition Lead, Accenture Central Europe.

Ceremonia de semnare a Cartei Diversității pentru cei mai noi semnatari a încheiat dezbaterea de azi.

La final, colegii de la OMV Petrom au pregătit o surpriza pentru paticipanți, nici mai mult nici mai puțin un Meniu Meseriaș :) - pregătit și servit de 10 viitori bucătari și ospătari din județul Buzău, absolvenți ai Taberei Meseriașilor din Țara lui Andrei. Susținută de OMV Petrom, Tabăra Meseriașilor face parte din programul România Meseriașă și este un proiect bazat pe ateliere de dezvoltare profesională și personală pentru elevii din licee tehnologice și școli profesionale. Între 2015 și 2018, numărul total de absolvenți ai taberei a ajuns aproape la 1.000 de elevi – viitori electricieni, constructori, operatori sondă, operatori parc, mecanici, bucătari-ospătari, croitori și frizeri din 6 județe.
Bauturile au fost oferite de Coca Cola HBC. Mulțumim!


Carta Diversității reprezintă o excelentă platformă de dezbatere în jurul managementului diversității, o platforma care va fi dezvoltata și imbogațită în viitor cu instrumente concrete, publicatii de profil, schimb de bune practici, evenimente dedicate, programe de training etc

La doar cateva luni de la lansarea oficiala, Carta numără 93 de semnatari (56 de companii, 21 de institutii publice, 11 ONG-uri, 2 ambasade, 2 asociații profesionale), reprezentând mai mult de 130.000 de angajaţi, care și-au asumat public principiile Cartei.

Carta a fost lansată oficial în aprilie 2018 în cadrul proiectului regional I.D.E.A.S., coordonat de un consorțiu cu parteneri din sectorul privat și public din România, Slovenia și Croația și a fost susținut de Comisia Europenă, prin programul DG Justiție și Consumatori. În România, proiectul a fost conceput și implementat de Fundația Forum for International Communications, Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

În România, Carta Diversității își propune să motiveze organizațiile semnatare să recunoască și să extindă avantajele integrării diversității în practicile organizaționale și de resurse umane. Prin semnarea și asumarea acesteia, diversitatea dobândește dimensiuni practice și devine parte integrantă din cultura organizațională.

Documentul poate fi asumat, în egală măsură, de companii, organizații non-guvernamentale, instituții publice, IMM-uri, asociații patronale, asociații de business, instituții academice etc.